Comuna are în componenţa sa 4 localităţi vechi, a căror atestare documentară datează din secolele XIII – XVI, după cum urmează: Meseşenii de Jos – Kezel (1341); Aghireş – Egrespstaka (1361); Fetindia – Gurzofalwa (1549) şi Meseşenii de Sus – Willa Rechul (Kechul) (1213).
Pe teritoriul comunei au fost fost descoperite şi studiate monumente şi situri arheologice, care dovedesc că pe aceste meleaguri au existat aşezări omeneşti încă din epoca neolitică.
La nord de satul Fetindia la locul numit “Din jos de sat” în anul 1972 s-a descoperit o daltă din piatră şlefuită şi un topor perforat din piatră, dovezi despre existenţa omului pe aceste meleaguri, încă din epoca de piatră. Piesele se găsesc la Muzeul de istorie şi artă din Zalău.
În hotarul satului Meseşenii de Sus, în „Osoiul Macaului” la cca. 500 m de la Bai s-au descoperit urme de viaţă omenească din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului. Ceramica găsită aici în anul 1957 de către cercetători de la muzeul de istorie şi artă din Zalău, se consideră că aparţine culturii Coţofeni.
În timpul ocupaţiei romane, graniţa provinciei Dacia, trecea prin partea de sud a comunei pe creasta Meseşului. În această parte a comunei există tunuri romane de supraveghere, formând prima linie a graniţei romane. Teritoriul comunei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.
Primele menţiuni scrise despre romanii din aceaste locuri sunt făcute de cronicile bizantine şi de gasta Hungarorum a lui Anonimus scrisă în secolul XII, dar care relatează evenimente şi fapte din secolele IX – X, astfel în timpul regelui Coloman (1095 – 1116), romanii sunt atestaţi documentar în regiunea Crasnei, ţinut care a făcut parte din formaţiunea statală condusă de Menumorut care îşi avea reşedinţa în cetatea Biharia.